office@spsa.ro +(4) 0758 877 480

Tot ce trebuie sa stii despre meseria de asistent medical

Din dorinta de a prezenta informatiile cat mai complet si corect, vom prelua cateva dintre definitiile “oficiale” pentru meseria de asistent medical: Conceptul de asistenta medicala (sau nursing – termen folosit international) este o parte importanta a sistemului de ingrijire a sanatatii individului si cuprinde trei elemente importante: promovarea sanatatii, prevenirea bolilor si ingrijirea persoanelor bolnave de toate varstele, in toate unitatile sanitare, asezarile comunitare si in toate formele de asistenta sociala.

Virginia Henderson, una dintre cele mai cunoscute asistente medicale din istorie, cercetator si scriitor, a definit asistentul medical astfel: “sarcina unica a asistentului medical este acela de a asista individul, fie ca acesta este bolnav sau sanatos, in acele activitati care contribuie la mentinerea sanatatii sau la recuperarea (sau la moartea pasnica), pe care invidividul le-ar desfasura de unul singur daca ar avea puterea, vointa sau cunostintele necesare si sa actioneze in asa fel incat acesta sa isi poarte de grija singur cat mai curand posibil”.

Aceeasi Virginia Henderson a formulat cateva principii care stau la baza meseriei de asistent medical: “sa fie constiinta celui lipsit de cunostiinta, ochiul pentru cel care si-a pierdut vederea de curand, mana pentru cel caruia i-a fost amputata, dragostea de viata pentru cel care incearca sa se sinucida, sa posede cunostintele necesare pentru tanara mama”. Consiliul Europei defineste meseria de asistent medical prin rolul ei in societate: “acela de a ajuta indivizii, familiile si grupurile sa-si determine si sa-si indeplineasca potentialul lor fizic, mental si social sis a faca aceasta intr-un context plin de provocari in ceea ce priveste mediul in care ei traiesc si lucreaza.

Aceasta impune asistentilor sa realizeze functii care promoveaza si mentin sanatatea si, in aceeasi masura, previn imbolnavirea indivizilor”. Iar Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) defineste asistentul medical ca “o persoana care, fiind admisa in mod oficial la un program educational in nursing, recunoscut de statul membru in care se afla, care a parcurs cu succes studiile in nursing si a obtinut calificarea necesara pentru a fi inregistrata si/sau a obtinut licenta de practica a nursingului”.

In completare, Consiliul International al Nurselor (ICN) mentioneaza ca un asistent medical este autorizat in indeplinirea acelor proceduri si functii care sunt impuse de ingrijirea sanatatii in orice situatii s-ar afla, dar sa nu faca o procedura pentru care nu este calificat.

Vă prezentăm pe larg subiectul responsabilitatilor pe care le aveți ca asistent medical – și Asistent medical balneofiziokinetoterapie:

  • Asistentul medical generalist

Majoritatea asistentilor medicali din clinici si spitale detin aceasta calificare.

In detaliu, asistentul medical generalist se ocupa cu asistarea medicului la efectuarea investigatiilor clinice, efectuarea explorarilor functionale, realizarea investigatiilor paraclinice uzuale, programarea pacientilor pentru investigatii de specialitate, administrarea tratamentelor, interventii in situatii de urgenta, monitorizarea starii pacientului, completarea documentelor de evidenta a medicamentelor, de evidenta a pacientilor si de observatie clinica medicala, prevenirea crearii focarelor de infectie, sterilizarea instrumentelor si a materialelor, administrarea medicamentelor si a materialelor consumabile, asigurarea conditiilor igienico-sanitare generale la locul de munca, precum si asigurarea conditiilor necesare desfasurarii tratamentelor si recoltarilor.

  • Asistent balneofiziokinetoterapie (BFKT)

Este el care se ocupa cu efectuarea tratamentelor de termoterapie, electroterapie, masaj, reflexoterapie, efectueaza proceduri de fizioterapie, evalueaza bilantul articular si muscular al pacientilor, toate acestea respectand prescriptiile facute de medic pe fisele de tratament. Asistentul medical BFKT poate lucra in clinici si spitale cu profil balnear, in centre de recuperare, SPA-uri, centre de infrumusetare si remodelare corporala.